Meditație și Satsang cu Deva Krishna
Vise și minteJoi, 7 Septembrie 2017 orele 19:00 – 22:00
“Activitatea onirică este naturală, este reflexia minții subconștiente și inconștiente care este activă în timpul zilei, dar pe care nu o conștientizați pe deplin.
Deci, visele sunt compuse din emoții, dorințe, frici, lucruri suspendate și tot așa. Așa cum mintea este activă în timpul zilei, tot așa ea își continuă munca, în timpul nopții, prin vise.
Cu toții știți că visele nu sunt reale, dar de multe ori vi se par atât de reale până în momentul în care vă treziți din somn, iar asta este din cauza identificării cu ele.
Mintea este compusă din aceeași substanță din care sunt făcute visele, de aceea misticii treziți față de ultima realitate a conștienței, ne învață că mintea este doar o iluzie”.Deva Krishna
În această serie de meditații și satsang vom aprofunda aspectele legate de minte, de somn și de vise în relație cu diferitele nivele de conștiință, rolul viselor în creșterea și evoluția spirituală, așa cum sunt transmise în tradiția budismului tibetan.
De asemenea, Deva vă vorbi despre tehnicile de meditație care ajută în a fi conștienți în timpul somnului.
DETALII PRACTICE:
Invitaţia se adresează tuturor, indiferent de experienţa anterioară.
Locurile sunt limitate (Vă rugăm să sunaţi pentru confirmare).
Vă rugăm, ca în cazul în care nu mai reuşiţi să ajungeţi, să ne anunţaţi telefonic cu o zi înainte.
Vă aşteptăm cu 10 min. înainte de începere
Contact: Devi Shakti Tel: 0757 775 063
E-mail: ciobanuliliana357@yahoo.it
Contribuţia de participare la întâlnire: 40 Ron
Va asteptam cu Bucurie !