Meditație și Satsang cu Deva Krishna
Buddha din tine care râde
Vineri, 27 Septembrie 2019 orele 19:00 – 22:00
Buddha din tine care râde
„Descoperă-ți inocența prin râs și recunoaște pe Buddha care este în tine …
Am fost condiționați de seriozitate și am avut idei și convingeri greșite, atât asupra vieții, cât și asupra căutării spirituale, care ne-au făcut să abordăm calea și viața într-un mod serios și rigid.
Această seriozitate înrădăcinată în inconștientul nostru ne-a îndepărtat de noi înșine, ne-a îndepărtat de inocența noastră, de care, în realitate, astăzi avem nevoie de ea, pentru că această inocență este ceea ce ne permite să recunoaștem natura noastră spirituală. Ne permite să vedem că toți suntem de fapt deja Buddha, suntem ființe luminoase.
În Zen, se spune că atunci când se iluminează un călugăr, izbucnește în râs, râde de el însuși pentru că vede în sfârșit toată absurditatea minții sale.
Când are loc iluminarea, este ca și cum te trezești din somn, este sfârșitul nu numai al unui vis, ci al tuturor viselor și al tuturor identificărilor cu iluziile trăite prin minte. De aceea iluminarea este numită și trezire spirituală.”
Deva Krishna
DETALII PRACTICE:
Invitaţia se adresează tuturor, indiferent de experienţa anterioară.
Locurile sunt limitate (Vă rugăm să sunaţi pentru confirmare).
Vă rugăm să vă aduceți haine comode pentru meditație și eventual o bluză de schimb.
Vă aşteptăm cu 10 min. înainte de începere.
Contact:
Tel: 0757 775 063 – 072 2563 494 (Ramana)
E-mail: tattva.community@gmail.com
Adresa: Str. Romulus 41, sector 3, Bucuresti.
Contribuţia de participare la întâlnire: 50 Ron
Vă așteptăm cu multă bucurie!