Meditație și Satsang online cu Deva Krishna
(Buddha – Dhammapada)
A fi treaz este calea către viaţă
Joi, 09 Aprilie 2020 de la 19:00 la 21:30
Eveniment Online
Pentru mulți oameni viața este grea, dar nu aceasta este problema. Problema se găsește în oamenii care își complică singuri viața. Viața se complică din cauza minții și a confuziei.
A fi în minte înseamnă a fi în confuzie; și nu există o modalitate mai bună de a complica viața decât aceea de a fi în minte. Mintea înseamnă confuzie, inima înseamnă claritate.
Faptul că viața poate fi grea, sau nu atât de ușoară pentru mulți oameni, nu înseamnă că viața este complicată. În realitate viața este mult mai simplă decât îți imaginezi. Este simplă atunci când în tine există claritate, când te-ai armonizat cu inima ta și când privești lucrurile cu ochi inocenți, descoperind naturalețea și spontaneitatea existenței care te înconjoară.
Cuvintele lui Gautama Buddha sunt simple și clare, sunt atât de simple încât este nevoie doar de o inimă pură, deschisă și sinceră, pentru a primi frumusețea, mireasma lor și pentru a experimenta puterea transformatoare care se regăsește în semnificația lor.
Buddha spuse:
A fi treaz este calea către viaţă.
Omul mediocru doarme
Ca şi cum ar fi deja mort,
Dar Maestrul este treaz
Şi trăieşte pentru totdeauna.
Deva Krishna
DETALII PRACTICE:
Invitaţia se adresează tuturor, indiferent de experienţa anterioară.
Vă rugăm să ne contactați pentru înscrierea la eveniment, astfel încât să vă putem transmite link-ul pentru a ne conecta online.
Vom începe sesiunea la ora 19.00 și ne vom conecta împreună utilizând platforma Zoom.
Vă recomandăm ca pentru intervalul dedicat astfel Meditației să vă rezervați un spațiu comod, liniștit și să-i rugați pe cei dragi să respecte această alegere și să nu vă întrerupă în timpul meditației.
Contact:
Tel: 0757 775 063 – 072 2563 494 (Ramana)
E-mail: tattva.community@gmail.com
Contribuţia de participare la întâlnire: donatie libera.
Donatia se poate face prin transfer bancar in contul Asociației Tattva Meditation Community, metionand „Donatie”
Banca Transilvania
IBAN: RO58BTRLRONCRT0347996201.
Va asteptam cu bucurie