Meditație și Satsang cu Deva Krishna
Reîntoarcerea la existență
Joi, 13 August 2020 de la 19:00 la 21:30
Natura noastră originară este alcătuită din Beatitudine, Pace și Tăcere.
Omul este singura ființă care are darul vorbirii, capacitatea de a gândi, simți și de a se emoționa, exprimând ceea ce gândește și simte prin intermediul cuvintelor.
Omul are darul de a fi conștient de sine și de existența sa. Acest lucru îi permite să-și exprime potențialul creativ, îi permite să trăiască și să-și extindă conștiința prin experiențele sale senzoriale, emoționale și psihice.
Toate acestea pot fi o sursă de fericire, evoluție și dezvoltare a abilităților umane, pe de o parte, iar pe de altă parte ele devin o sursă de suferință, deoarece între timp, în mod inevitabil, se formează ego-ul și simțul sinelui separat.
Sursa originală a suferinței omului constă în sentimentul său de separare de existență, omul crede că este separat de univers, de Divin și de întreg.
A trăi cu sentimentul sinelui separat înseamnă a fi un ego, iar a fi un ego înseamnă a fi separat de sursa divină a vieții și a existenței.
Este nevoie ca omul să se întoarcă la meditație și la tăcere; „Sursa de pace, beatitudine și compasiune”. A reveni la tăcere înseamnă a reveni la a fi una cu întregul. Nu mai există separare, nu mai există ego, nu mai există eu.
Deva Krishna
DETALII PRACTICE:
Invitaţia se adresează tuturor, indiferent de experienţa anterioară.
Vă rugăm să ne contactați pentru înscrierea la eveniment, astfel încât să vă putem transmite link-ul pentru a ne conecta online.
Vom începe sesiunea la ora 19.00 și ne vom conecta împreună utilizând platforma Zoom.
Vă recomandăm ca pentru intervalul dedicat astfel Meditației să vă rezervați un spațiu comod, liniștit și să-i rugați pe cei dragi să respecte această alegere și să nu vă întrerupă în timpul meditației.
Contact:
Tel: 0757 775 063 – 072 2563 494 (Ramana)
E-mail: tattva.community@gmail.com
Contribuţia de participare la întâlnire: donație liberă.
Donația se poate face prin transfer bancar în contul Asociației Tattva Meditation Community, menționând „Donație”
Banca Transilvania
IBAN: RO58BTRLRONCRT0347996201
Vă așteptăm cu bucurie