Meditaţie şi Satsang Cu Deva Krishna
PUTEREA TĂCERII
Luni, 09 Aprilie 2018 orele 19:00 – 21:30
“Tăcerea interioară este realitatea ta absolută, este oglinda conştienţei şi natura fiinţei tale. Tăcerea este mereu prezentă. Chiar şi atunci când eşti ocupat cu gândurile, cu activităţile tale, în spatele acestora, în lumea ta interioară cea pe care ai uitat-o, există o tăcere şi o pace absolută.
Când eşti absorbit în activităţile tale şi te identifici cu mintea, devii inconştient de această tăcere. Din cauza obişnuinţelor ai pierdut contactul cu natura ta tăcută, iar viaţa ta a devenit haotică în loc să fie una meditativă.
Această tăcere nu poate fi nici căutată dar nici forţată, ci descoperită în interiorul tău deoarece este ceva natural. Modalitatea cea mai simplă de a o descoperi este de a te opri, de a te opri din orice activitate, măcar 20 de minute; iar curând tăcerea se va manifesta.
Tăcerea are o putere alchimică, capabilă de a te transforma. Tăcerea îţi oferă claritate, prezenţă, conştienţă, bucurie, beatitudine, înţelepciune, luminozitate şi autenticitate”.
Deva Krishna
Ȋn această seară, Deva Krishna te va conduce în lumea interioară, pentru a descoperi acest spaţiu de tăcere naturală fără nici un fel de efort, experimentând astfel puterea sa alchimică.
DETALII PRACTICE:
Invitaţia se adresează tuturor, indiferent de experienţa anterioară.
Locurile sunt limitate (Vă rugăm să sunaţi pentru confirmare).
Vă rugăm să vă aduceți haine comode pentru meditație și eventual o bluză de schimb.Vă rugăm, ca în cazul în care nu mai reuşiţi să ajungeţi, să ne anunţaţi telefonic cu o zi înainte.
Vă aşteptăm cu 10 min. înainte de începere
Contact: Devi Shakti Tel: 0757 775 063
E-mail: ciobanuliliana357@yahoo.it
Adresa: Str. Romulus 41, sector 3, Bucuresti.Contribuţia de participare la întâlnire: 40 Ron
Va așteptăm cu multă bucurie!