Retreat de Meditație Calea Inimii
Bine ai venit la Retreat de Meditație Calea Inimii.
Ce este Calea Inimii?
Prin acest proces meditativ vreau să te introduc în Calea Inimii a Misticilor SUFI, având o viziune simplificată, accesibilă oricui, bărbaților și femeilor. Este un Retreat experiențial, intensiv, care lucrează cu metode specifice pentru deschiderea centrului inimii, considerat centrul Conștiinței.
Cine este Sufitul și Dervișul?
Cuvântul SUFI provine de la cuvântul Safi care înseamnă ”Pur”. Dervișul este un căutător al Adevărului care dansează învârtindu-se în jurul său. În profunzimea inimii tale și a esenței tale este prezent un Sufi, un Mistic, o ființă Pură care așteaptă să fie trezită.
Calea Sufiștilor este o cale devoțională. Dervișul se dedică cu iubire și pasiune practicii, care purifică inima și mintea, pentru a trăi experiența Divinului și a Adevărului.
De ce te invit să participi la acest proces?
Calea Inimii a fost creată pentru a susține creșterea ta, pentru a te ajuta în mod concret să cunoști cine ești și pentru a-ți trezi conștiența.
– Această experiență te va ajuta să iți eliberezi inima, să o purifici de gândurile și de emoțiile negative, de trăirile dureroase din trecut, dar mai ales de acele experiențe care au lăsat un semn, o urmă sau o rană în tine.
– Energia care se transformă îți va permite să te deschizi Încrederii, Iubirii, Iertării, Conștienței, Compasiunii, intuiției și empatiei.
– Te va ajuta să vezi cu claritate jocurile subtile ale egoului. Te va ajuta să te înrădăcinezi în conștiență și în tăcerea interioară.
– Vei putea experimenta și trăi sentimentul de Unitate cu Viața, cu ceilalți și cu Divinul.
– În Satsang, Deva va aborda tematici și dinamici care îndurerează mintea umană.
De-a lungul mileniilor, odată cu evoluția conștiinței, s-au dezvoltat modele de gândire și de comportament, transmise de religii și de instituții.
Din cauza identificării cu aceste modele rigide egoul s-a hrănit atât de mult, creând o divizare profundă față de realitatea vieții și a existenței.
Deva atrage atenția asupra conștienței, a înțelepciunii inimii, a Adevărului Ființei dincolo de proiecțiile și de iluziile minții.
Un Retreat experiențial
Retreatul se bazează pe Meditațiile SUFI și pe Dansul Dervișilor rotitori. Aceste tehnici lucrează în mod intensiv și specific pe deschiderea centrului Inimii Spirituale, considerat Centrul Conștiinței.
Este timpul Căii INIMII, este timpul să te trezești spre calea iubirii și a conștienței oceanice și esențiale a Misticului SUFI, prin meditațiile SUFI și dansul Dervișilor rotitori.
Căutătorii Adevărului cu mai multă sau mai puțineă experiență, pot aborda în mod existențial creșterea lor interioară, experimentând Divinul și făcând o cotitură definitvă în călătoria lor interioară.
De fapt, datorită acestor metode puternice și profunde, este posibil să iți trezești conștiența fără un efort mental, Centrul Inimii spirituale devenind o punte de trecere spre Esența ta și spre Divin.
Experimentați extazul în dansul dervișilor rotitori:
În univers tot ceea ce există se învârte în jurul său, planete, stele, astre și galaxii. Corpul-mintea ta este o extensie a cosmosului.
Când începi dansul dervișului, se creează un vortex de energie, corpul tău se rotește în jurul său iar tu te abandonezi total cu încredere, pierzând orice control, orice tensiune sau rigiditate.
La un moment dat, vei deveni Conștient de un anumit fenomen, vei vedea corpul tău rotindu-se în jurul său, dar tu vei rămâne în Centrul Vortexului complet tăcut și nemișcat.
Misticii sufi îl numesc Dansul Cosmosului, deoarece în Derviș mintea și ego-ul se dizolvă iar tu experimentezi Extazul și prezența Divină, devii totalitatea existenței.
Misticii SUFI îl numesc Dansul Cosmosului, deoarece în timpul dansului Dervișilor mintea și egoul se dizolvă iar tu devii una cu Universul.
“Învârtindu-te în jurul centrului etern,
care este Divinul,
zbuciumându-te în jurul centrului calm
care este în Divin,
lasă orice grijă și rotește-te în jurul Divinului,
dincolo de soare și de aurore, până la Divin.
Cine cunoște puterea dansului
va trăi în Divin,
deoarece știe că iubirea ucide
precum Divinul.”
Jalal al-Din Rumi
Muzica Sufi și Ascultarea
– Calitatea ascultării este esențială pentru Sufiști, pentru a te conduce cu ușurință spre o stare meditativă de Conștiență și de tăcere interioară. A asculta este deschidere, este receptivitate, iar receptivitatea este Meditație.
– Prin intermediul ascultării poți avea acces la o stare sufletească în care inima ta este pe deplin deschisă pentru a primi Divinul.
Jalal El Din Rumi, numit și Mawlanam, este cel mai cunoscut poet mistic al literaturii persane. Întemeietorul mișcării Confraternității Sufi a Dervișilor rotitori, a scris:
“Multe căi duc la Dumnezeu.
Eu am ales-o pe cea a dansului
și a muzicii”.
Rumi –
Comunicarea din Inimă
– Alte tehnici bazate pe Sunete și pe Vibrații sunt introduse în această structură, pentru a te ajuta să armonizezi centrul comunicării.
– Centrul inimii te va face receptiv, sensibil, inteligent, empatic, conștient de energia și de Adevărul tău. Prin urmare, vei putea experimenta și comunica adevărul tău cu putere și curaj, cu claritate și direcție, în orice situație din viața ta.
Intenția lui Deva Krishna
– Prin Calea Inimii a Misticilor SUFI, vreau să te ajut să îți aduni toată energia ta într-un punct precis, prin care să trăiești o experiență intensă și extatică de pace interioară, de împlinire și de unitate cu viața și cu Divinul din tine.
– Calea Inimii este o abordare non-mentală, care îți va deschide ochii, îți va ușura călătoria, îți va scurta calea și te va apropria mai mult de Esența ta.
Vei experimenta metode capabile de a-ți vindeca energia, de a te purifica, transforma și de a-ți trezi Conștiența.
– Deva a creat această structură meditativă după ani de experiență și practică a meditației, după ce a aprofundat Calea SUFIȘTILOR, Tantra, Zen și buddismul tibetan, trăind el însuși experiența mistică a trezirii spirituale și ajungând astfel la esența învățăturilor maeștrilor iluminați.
– Calea Inimii este o parte din contribuția sa inovatoare față de Trezirea potențialului uman a Conștienței și a realizării Adevărului. A fost creată pentru a-i ajuta concret pe toți cei care doresc să se cunoască cu adevărat, să crească în conștiență și să se trezească.
Este pentru cei care au o chemare și intuiesc că Viața este un loc sacru, unde Divinul este deja prezent în fiecare respirație, acțiune, în fiecare lucru, chiar dacă încă nu au realizat asta.
Este pentru cei care vor să facă ultimul efort, fără un efort mental, pentru a se abandona Divinului și Adevărului.
Spiritul SUFI
“Purifică-ți Inima,descoperă-ți sufletul, cunoaște Iubirea și calea, experimentează tăcerea,
trăiește conștiența. Dansează amețitor sub cer, dansul Cosmosului.
Apropie-te de Adevăr, contopește-te în Divin, descoperă spiritul și calea Misticului Sufi.
Cunoaște CALEA INIMII…”
Casa mea este Inima.
Religia mea este Iubirea.
Timpul meu este Eternitatea,
Dumnezeu este totalitatea, este vastul Univers Infinit”.
Deva Krishna
În acest Retreat vei experimenta un nou proces pe care nu l-ai experimentat înainte.
Chiar dacă ai participat la Calea Inimii, aspectele pe care le vei experimenta cu această nouă structură vor fi diferite, iar acest lucru îți va permite să cobori mai adânc în profunzimea conștineței și a înțelegerii.
Vei intra astfel în contact cu o nouă structură creată de Deva Krishna pentru Trezirea conștienței spirituale, în baza viziunii Misticului Sufi Al – Ghazali.
Al – Gazali consideră că un căutător al Adevărului trebuie să se confrunte cu șapte etape în călătoria sa interioară către Divin. El le numește cele șapte văi.
Căutătorul trebuie să devină conștient de existența acestor șapte etape care privesc condiția minții și mișcarea conștienței interioare. De asemenea, să înțeleagă implicațiile, pericolele, punctele în care un căutător poate rămâne blocat sau poate regresa precum și posibilitatea de a progresa prin depășirea obstacolelor care apar pe parcusrsul călătoriei.
Să înțeleagă în mod clar cum să procedeze, să înainteze și să evolueze pe calea spirituală, astfel încât meditatorul să poată atinge starea de conștiență cristalină care permite Trezirea Spirituală și realizarea Adevărului.
Practica în cadrul Retreatului:
* Meditații Sufi;Zikr (Mantra Sufi);
* Dansul dervișilor rotitori;
* Explorare, reflecție, intuiție și meditație asupra celor șapte văi
pentru trezirea spirituală;
* Exerciții și meditații de conștientizare și eliberare;
* Muzică Sufi;
* Poveștile, poemele și înțelepciunea misticilor sufi.
______________
„Maeștrii spirituali ne-au învățat faptul că lumea pământească este câmpul unde se sădește sămânța pentru viața eternă, inima este ca solul, încrederea ca un grăunte sădit în inimă, iar actele de ascultare de Dumnezeu sunt precum aratul și curățarea solului, săparea canalelor și aducerea apei în acestea; inima îndrăgostită de bunurile pământești și cufundată în ele este asemeni unui pământ mlăștinos în care sămânța nu crește; ziua Învierii este ziua secerișului; fiecare va culege doar ceea ce a semănat, și recolta nu va crește decât din sămânța credinței.”
AL-GHAZALI
______________
DETALII PRACTICE:
Locația:
YOUness Clinic – Strada Constantin Brancoveanu NR. 80, Sat. Stanesti, Judet. Dambovita
Distanța de București aproximativ 50 km
Când:
15 – 20 Octombrie 2024
Sosirea se face Marți între orele 12:00 – 12:30
Plecarea se Face Duminică la ora 13:00
Contribuţia de participare: 3200 Lei
Prețul include cazare in cameră dubla, 3 mese vegetariane pe zi si participarea la Workshop.
ÎNSCRIERE:
* Înscrierile au loc până Miercuri, 25 Septembrie inclusiv, via
telefon.
* Înainte de plata vă rugăm să ne contactați pentru a valida
disponibilitatea și a rezerva locul, numărul locurilor fiind limitat.
* Vă rugam sa ne trimiteți dovada plații pe Whatsapp
* Înscrierea devine efectivă dupa plata integrală de 3200 lei sau
plata unui avans de 1600 lei.
* Plata se face exclusiv prin virament bancar în contul Asociației
TATTVA MEDITATION COMMUNITY scriind în detalii de plata Retreat de meditatie Calea Inimii.
Beneficiar: Asociatia Tattva Meditation Community
IBAN: RO58BTRLRONCRT0347996201
Banca: BANCA TRANSILVANIA.
In cazul anularii înscrierii avansul nu va fi rambursabil, pentru acoperirea costurilor generate.
Contact:
Tel: 0724 081 313 Silvia
Tel: 0737 119 746 Anand Satyadas
Tel: 0722 563 494/ 0757 775 063 Ramana
Mail: tattva.community@gmail.com.
Facebook: Tattva Meditation Community
Website: www.deva-krishna.com
Numărul de locuri este limitat.
Conditii de participare:
1. Retragerea are loc în tăcere, fără interacțiune. Comunicarea și interacțiunea vor fi ghidate de facilitator în timpul exercițiilor și împărtășirii.
2. Pe durata retreatului, utilizarea telefoanelor mobile, a tabletelor, a smartwatchurilor sau a altor dispozitive electronice este strict interzisă. Toate dispozitivele vor fi colectate la sosire și returnate la finalul retreatului.
3. Este interzis consumul de alcool, tutun sau orice alte substanțe toxice sau intoxicante. Se oferă o dietă strict vegetariană pe durata retreatului, sub forma a 3 mese / zi.
4. Participanții sunt obligați să informeze organizatorul despre orice problemă de sănătate, condiție medicală preexistentă, limitare fizică sau tratament medicamentos curent sau necesitate specială înainte de începutul retreatului.
De asemenea dorim sa va informam, ca la aceasta retragere nu pot participa persoanele care:
– se confrunta cu afecțiuni psihice
– au un diagnostic de depresie
– urmeaza un tratament psihiatric.
Recomandări:
* Aduceţi haine comode, lejere, albe pentru Dansurile SUFI.
* Aduceţi haine de schimb și şosete (care vă vor fi utile pentru dansuri).
* Ajungeţi în sala 10 minute înainte de fiecare sesiune de meditatie.